pulsar sobre foto
PS Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, a slujit Sf. Liturghie la Catedrala patriarhală
Preasfinţitul Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, a slujit astăzi, 25 octombrie 2008, Sf. Liturghie pe esplanada Catedralei patriarhale din Bucureşti, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Slujba arhierească face parte din programul special al manifestărilor hramului Catedralei patriarhale, sărbătoarea Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a accentuat că ţelul creştinului este dobândirea şi păstrarea harului lui Dumnezeu, credinţa fără dobândirea sfinţeniei nefiind suficientă pentru mântuire. De asemenea, Episcopul Spaniei şi Portugaliei a îndemnat credincioşii ortodocşi să răspundă chemării preotului din cadrul Sfintei Liturghii: 'Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă!' şi să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

No hay comentarios:
Publicar un comentario